Căldările Zăbalei

Aria naturală protejată ROSCI0018 Căldările Zăbalei împreună cu aria naturală protejată 2810. Căldările Zăbalei – Zârna Mică – Răoaza se află într-o zonă sălbatică din vecinătatea limitei de sud-vest a județului Vrancea, în sectorul sudic al Munților Vrancei, în apropierea ariilor naturale protejate ROSCI0228 Șindrilița și ROSCI0023 Cascada Mișina, de-a lungul râului Zăbala, accesul făcându-se pe drumul forestier ce pornește din localitatea Brădăcești, comuna Nereju, pe o lungime de 7 km.

Situl are o suprafață de 388 ha, se află pe teritoriul administrativ al comunei Nereju și este considerat un coridor ecologic important, de tipul stepping stone.

Denumirea sitului vine de la fenomenul prin care apa străbate un sector compact de gresii de duritate ridicată în care sculptează căldările sau marmitele de evorsiune de fund ori laterale, ce rămân suspendate față de albia râului.
Din punctul de vedere al geologiei, întregul sit se suprapune peste arealul flișului Carpaților de Curbură, asemănător Carpaților Orientali (cu o structură geologică formată prin alternarea de gresii, marne și argile), la care se adaugă flișul bituminos, fracturat în falii, dintre care cea mai importantă, Zăbala, se continuă cu falia Focșani – Nămoloasa – Galați – Tulcea. Toate aceste caracteristici se traduc printr-un peisaj cu linii domoale ale culmilor și pante de 20-30o. În plus, aria protejată se suprapune și peste zona cu activitate seismică maximă a Vrancei, originea cutremurelor fiind în principal tectonică, iar adâncimea epicentrelor (majoritatea concentrate la nord de Zăbala) fiind situată între 70-80 km și 170-200 km, cu magnitudini maxime de 7,5 grade Richter (26 octombrie 1802).

Solurile cele mai răspândite în regiunea Munților Vrancei sunt cambisolurile, soluri brun-acide, de aceea vegetația este în principal de păduri de fag cu amestec de conifere în zonele mai joase și păduri de conifere în zonele mai înalte (peste 1400 m).

În ceea ce priveşte hidrologia, rocile care formează acestă regiune muntoasă sunt dure sau semidure și din această cauză sunt slab permeabile, cu infiltrație redusă, astfel că precipitațiile se scurg de pe versanți și contribuie la alimentarea râurilor. Principala arteră hidrografică este râul Zăbala, care izvorăște din versantul sudic al muntelui Arișoaia și parcurge o distanță de 65 km până la vărsarea în râul Putna, aproape de localitatea Prisaca. Străbate Parcul Natural Putna Vrancea, ROSCI0018 Căldările Zăbalei și ROSCI0228 Șindrilița, iar în zona la Căldări se unește cu afluentul său, Zârna Mică. De asemenea, apele subterane din zonă sunt caracterizate prin debite bogate și constante, în unele zone transformându-se în ape minerale, îmbogățite cu săruri de concentrație 0,5 g/l. Datorită impermeabilității rocilor și a prezenței văilor adânci sub formă de chei, viiturile se pot transforma în dezastre, aceste fenomene fiind frecvente mai ales în perioada de primăvară, cand peste stratul de zăpadă aflat în topire se adaugă cantități importante de precipitații.

Zonei îi este specific climatul montan de tipul culmilor și masivelor muntoase joase, cu temperaturi mai scăzute, umiditate ridicată și cantități bogate de precipitații, perioade prelungite de îngheț și brumă, inversiuni de temperatură frecvente și fenomene meteorologice periculoase. O trăsătură importantă a climatului este și prezența fenomenului de foehn, generat de încălzirea maselor de aer rece care coboară forțat pe direcția vest-est, pe culmile estice ale masivului muntos.

Descriere socio economică

Din punct de vedere demografic, scăderea numărului de locuitori asociată cu tendinţa de îmbătrânire a populaţiei din cele 4 comunităţi ţintă determină încadrarea presiunilor de impact antropic manifestate de populaţia locală pe un trend descendent. Această tendinţă favorabilă menţinerii stării de conservare este mai accentuată în zona comunelor din proximitatea sitului (Nistoreşti, Paltin, Vrâncioaia) şi mai modestă la nivelul comunei Nereju.

Atât Nereju, cât și celelalte 3 comune limitrofe ariei naturale au o economie bazată în special pe exploatarea şi valorificarea resurselor naturale. Astfel, datorită caracterului izolat și a suprafeței mici reprezentată de pajişti, situl în sine nu prezintă importanță economică din perspectiva creșterii animalelor, însă această activitate este relevantă pentru agricultura de subzistență a comunitaților din zonă, întrucât pajiştile și fânețele reprezintă a doua mare categorie de utilizare a fondului funciar după păduri. De asemenea, procentul mare de vegetație forestieră (72,5% în total și 83,3% la nivelul comunei Nereju) determină dezvoltarea industriei lemnului (82% din totalul cifrei de afaceri a agenţilor economici din cele 4 comunități, adică peste 90% din totalul activităților economice la nivel local), din aceasta perspectivă zona putând fi definită ca mono-industrială.

Descriere culturală

În ceea ce priveşte patrimoniul cultural, atât în Nereju, cât și în celelalte 3 comune limitrofe ariei naturale pot fi descoperite şi vizitate câteva obiective cu valoare istorică. Astfel, în incinta bisericii din comuna Nereju se află monumentul eroilor din Primul Război Mondial, construit în anul 1940 și clasificat ca monument memorial sau funerar. În comuna Nistorești se află schitul Valea Neagră, monument istoric de arhitectură de interes național, datând din anii 1755–1757 și cuprinzând biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” (primul lăcaş de cult din Vrancea arhaică, considerat simbolul spiritual al satelor din Munţii Vrancei) și turnul clopotniță. Tot în Nistoreşti se află şi biserica de lemn „Sfinţii Voievozi” din Vetreşti-Herăstrău, construită în secolul al XVIII-lea, unul dintre lăcaşurile de cult clasice pentru Vrancea arhaică, prin stilul arhitectonic şi dimensiuni. Printre evenimentele locale din comună se numără hramul Mănăstirii Valea Neagră (15 august) şi Festivalul de obiceiuri de iarnă (23-25 decembrie).

În plus, locuitorii din aceste două comune sunt recunoscuţi pentru efortul lor de valorificare a artei şi tradiţiei populare de-a lungul generaţiilor, prin continua practicare şi promovare a meşteşugurilor străvechi, atât în propria comunitate, cât şi în cadrul târgurilor de profil şi al festivalurilor naţionale şi internaţionale.
De asemenea, înfiinţat în anul 1972, Muzeul Etnografic din comuna Paltin este un obiectiv cultural ce merită oricând o vizită, totodată comuna gâzduind anual Festivalul Folcloric Interjudeţean „Pe Plaiul Tojanului”. În Vrâncioaia se poate face popas la Biserica de Lemn „Sf. Nicolae” (construită în anul 1783) și la Observatorul Seismologic „Dr. Cornelius Radu”, unde se află Sistemul de Avertizare seismică în timp real (EWS) a obiectivelor industriale și altor obiective de interes național la cutremure puternice.

Descriere turistică

În ciuda potențialului turistic determinat de particularitățile peisagistice, turismul este o activitate slab dezvoltată în zonă. În acest sens, nu se poate considera că cele patru comunități reprezintă o atracție turistică veritabilă, în condițiile în care infrastructura turistică și oferta turistică lipsesc aproape cu desăvârșire. Totuși, potențialul turistic există și începe să fie luat în considerare și valorificat prin construcții noi de facilități de cazare (în Vrâncioaia).

În cadrul ariei protejate, turismul este unul de drumeție, cu un număr relativ mic de turiști, fapt generat în principal de caracterul izolat al zonei, cea mai apropiată localitate aflându-se la o distanță de cca 20 km. Accesul se poate face fie pe 2 poteci marcate, fie pe drumul forestier Mișina (ce pornește din Nereju Mic și merge paralel cu valea Zăbalei), dar care este adesea impracticabil cu autoturismul. Posibilitățile de cazare sunt legate de o cabană forestieră și 3 cantoane silvice, toate localizate în interiorul ariei protejate, însă cu circuit închis.

În apropierea comunei Nereju se află zonele montane Dealul Negru şi Lapoș (altitudine 1400 m) şi Căldările Zăbalei (arie protejată pe cursul albiei râului Zăbala), iar obiectivele turistice din zona comunei Nistoreşti includ Cheile Nărujei I şi II, Lacul Negru, Cascada Mişina, Pădurea „Verdele”, vârfurile Pietrosul şi Mordanu, Muntele Goru şi Baza salvamont. În comuna Paltin, zonele montane din proprietatea obştilor sunt foarte potrivite pentru drumeţii și sporturi de iarnă, iar pe Platoul Tojanului se află diverse cabane, pensiuni și camping-uri.

Specii

Canis lupus – lup – specie prioritară la nivelul Uniunii Europene, lupul este unul dintre cei mai eficienți prădători. Este un carnivor mare, asemănător câinelui domestic care vânează solitar sau în haită. Lungimea corpului este cuprinsă între 100-145 cm, greutatea 30-35 kg femela si 35-45 kg masculul, cu maximul până la 75 kg. Înălțimea la greabăn ajunge la 70-80 cm. Blana lupului este gri-gălbuie, cu pete mari negre dorsal și pe coadă. Prada este constituită din cervide, iepuri, mistreți, rozătoare, iar uneori animale domestice. Vânează pe suprafețe mari și depinde de concentrațiile numerice ale prăzii. Din această cauză, pot apărea fluctuații în densitatea și efectivele membrilor haitei.

Lutra lutra – vidra – este un animal dependent de apă, hrănindu-se cu specii acvatice: pești, crustacee, amfibieni etc. Este un animal nocturn și solitar la care teritoriul unui mascul se poate întinde peste teritoriul mai multor femele. Este cel mai mare mustelid din România, cu ușor dimorfism sexual, femela fiind mai mică decât masculul. Blana este deasă și adaptată mediului acvatic și temperaturilor scăzute. Culoarea blănii este maro închisă pe cap, spate și laturile corpului și mai deschisă în rest. Picioarele sunt scurte, dar late și se termină cu 5 degete unite printr-o membrană interdigitală.

Ursus arctos – urs – este cel mai mare carnivor terestru din Europa, cu lungimea corpului care poate ajunge la 235 cm în cazul masculului si 200 cm în cazul femelei. Greutatea este cuprinsă între 60-250 kg. Urșii sunt de obicei solitari, mai puțin în cazul femelelor cu pui sau în perioada de împerechere. Iarna hibernează, dar dacă sursa de hrană nu lipsește sau iernile sunt blânde, aceștia rămân activi. Este omnivor și deloc pretențios. Se hrănește cu animale moarte, cu animale sălbatice sau domestice vii, insecte mari, iar preponderent, în timpul sezonului cald, cu fructe de pădure, plante verzi, suculente, alune etc.

Lynx lynx – râs – cea mai mare felină sălbatică din Europa, dimensiunile ajung la 80-130 cm lungime, 60-75 cm înălțime la greabăn și cântărește între 16-38 kg, masculul fiind mai mare decât femela. Blana este portocalie, cu pete negre, iar urechile sunt mari și au un ciuf de păr de culoare neagră în vârf. Vârful cozii este închis la culoare. Râsul este solitar și preferă pădurile bătrâne, presărate cu stânci. Este nocturn și timid și nu tolerează prezența omului.

Lissotriton (Triturus) montandoni – triton carpatic – este endemic pentru Carpații Orientali și se găsește în România, Cehia, Polonia, Slovacia și Ucraina. Preferă bălțile permanente sau temporare, pârâuri curate, reci, ape lin curgătoare, mlaștini, lacuri etc. Altitudinea la care poate fi găsit este între 500 și 1900 m. Coloritul ventral este galben, fără pete. Dorsal, femela are un desen reticulat brun pe fond galben-verzui. Masculul este brun-măsliniu cu pete mai închise. La limita părților ventral-dorsal apare o dungă cu puncte mici, distanțate. Masculul prezintă o creastă dorsală puțin înaltă și 2 tivituri laterale (în secțiune transversală, corpul capătă formă pătrată). Uneori, coada se termină cu un filament caudal asemănător celui prezent la Triturus vulgaris ampelensis. Perioada de reproducere începe în aprilie-mai și culminează cu jocul nupțial acvatic, apoi cu fecundarea internă a spermatoforului. Ponta se depune pe vegetația submersă în perioada mai-iunie. De multe ori, unii indivizi rămân în apă după depunerea pontei, iar dintre ei se găsesc și indivizi care iernează în apă.

Triturus cristatus – triton cu creastă – se găsește în cea mai mare parte a Europei, iar din România lipsește doar din Dobrogea și din Delta Dunării, unde este înlocuit de Triturus dobrogicus (fostul Triturus cristatus dobrogicus). Preferă bazinele stătătoare mai mari cu vegetație palustră bogată pe care tritonul le folosește ca să se ascundă. Ca altitudini, îl găsim între 100-1900 m. Coloritul este brun-închis și negru dorsal, pe flancuri cu multe puncte albe. Masculii în perioada de rut prezintă o creastă dorsală înaltă, zimțată care se întinde din zona occipitală până în vârful cozii, lipsind doar în zona lombară. Ventral, au multe pete negre pe fond galben care lipsesc în zona gușii. Femelele nu au creastă. Triturus cristatus se găsește în apă între lunile martie-iunie, dar unele exemplare rămân tot timpul anului. Din iunie părăsește apa, dar rămâne în preajma ei și își desfășoară activitatea pe timp de noapte. Hibernează pe uscat. Femela depune între 60 și 200 de ouă pe plantele submerse sau care alcătuiesc substratul.

Cottus gobio – zglăvoc – este o specie care trăiește în râuri și pârâuri de munte. Consumă nevertebrate, puiet și icre de pește (este răpitor bentofag). Stă adesea sub pietre. Talia este mică (8-10 cm), capul masiv și gura în vârful rostrului. Are 2 înotătoare dorsale inegale, unite printr-o punte. Nu prezintă solzi, iar culoarea caracteristică este brun măslinie, cu pete de culoare mai închisă. Este indicator al calității apei.

Rosalia alpina – croitor alpin – este o insectă cu dimensiuni mari, 15-38 mm lungime, corp alungit, de culoare gri-albastră, cu pete negre, pe elitre și antenele lungi, care pot depăși lungimea corpului ajungând la 50-55 mm. Ciclul de viață durează 2-3 ani, femela depunând ouăle primăvara în scoarța arborilor. Larvele se dezvoltă în trunchi. Preferă fagul, dar se dezvoltă și în salcie, carpen, stejar, gorun, chiar și măr. Adulții sunt activi în zilele însorite, dar pot apărea și la crepuscul. Preferă pădurile bătrâne (cu diametrul trunchiurilor de peste 20 cm) uscate și însorite.

Callimorpha quadripunctaria – fluture vărgat – este o specie nocturnă, cu dimensiunea aripilor de 40-60 mm. Aripile anterioare sunt negre și prezintă striuri transversale albe. Aripile posterioare sunt roșii și sunt marcate de pete negre-albăstrui. Prezintă dimorfism sexual, femelele având antenele glabre iar masculii antene păroase. Larvele fluturelui trăiesc pe specii de rosaceae, platan, viță de vie, salcâm etc. Adultul apare în lunile iunie-august, dar apariția lui depinde și de temperatură și altitudine.