Lacul Negru

Situl de importanţă comunitară ROSCI0097 Lacul Negru şi rezervaţia naturală 2.813 Lacul Negru – Cheile Nărujei I sunt situate în sectorul cursului superior al râului Năruja, la sud de culmea Dealului Negru, pe teritoriul comunelor Nistorești şi Păuleşti, din zona de munte a judeţului Vrancea.

Suprafaţa sitului este de 104 ha, la care se adaugă suprafaţa de 88,1 ha ocupată de rezervaţia naturală.

Punctul central al acestei zone, respectiv Lacul Negru, situat la o altitudine de 1.250 m şi având o adâncime maximă de 7,5 m, se remarcă prin turbăria activă care are aspectul unui plaur şi acoperă jumătate din luciul apei. Astfel, habitatele specifice turbăriilor montane alpine conferă unicitate acestui sit şi adăpostesc elemente de floră şi faună deosebite, o serie de specii relicte, endemice sau de interes comunitar. Denumirea de Lacul Negru provine de la întunecimea pădurii de molid care înconjoară lacul şi care se reflectă în apele sale limpezi.

Accesul către sit este destul de facil, ca urmare a apropierii acestuia de o arteră hidrografică de însemnătate majoră pentru regiunea Vrancea (râul Zăbala cu afluentul său, râul Năruja), însoţită de un drum axial. Astfel, se porneşte din drumul judeţean DJ 205D, Focşani – Nistoreşti – Herăstrau, ce se continuă cu drumul forestier din lungul Văii Nărujei, până în zona bazinului de recepţie al „Izvoarelor Nărujei”. Din vecinătatea cabanelor forestiere, se urmează traseul turistic marcat care conduce către Lacul Negru.

Geologia regiunii este complexă, datorită şarnierelor spre est a cutelor-solzi formate din depozite eocen-oligocene. Zona se caracterizează prin periodicitatea producerii de cutremure cu diferite intensităţi, cele puternice determinând modificări importante în evoluţia formelor de relief.

În regiune au loc procese de alunecare superficială, dezvoltate pe fondul litologiei argilo-grezoase şi a excesului de precipitaţii, dar a căror declanşare, în unele cazuri, are origine tectonică. Efectul este destabilizarea stratelor superficiale de marno-argile, care declanşează alunecări mai mult sau mai puţin intense.

Din punctul de vedere al reliefului, peisajul este dominat de culmea Dealului Negru, al cărei versant sudic este acoperit de o trenă de grohotiş, întreruptă de arboretele de molid. Terenul este puternic fragmentat de fenomene tectonice, cel mai important şi mai vizibil efect fiind alunecarea „uscată”, care constituie „zăvorul” cuvetei (barajului natural) în amonte de care s-a format Lacul Negru.

Cu o suprafaţă de aproximativ 1 ha, acesta este şi principala arteră hidrografică din perimetrul ariei naturale protejate şi din el izvorăşte pârâul Lacului Negru, afluent al Nărujei, după pătrunderea acesteia în sectorul superior de chei.

Solurile cele mai răspândite sunt cele din clasa brun-acide. Vegetaţia naturală sub care s-au format aceste soluri este dominată la altitudini mai joase de păduri de fag în amestec cu conifere, în timp ce la mari înălţimi predomină molidişurile. La altitudini mari apar soluri brun-acide de pajişti cu podzoluri, iar pe alocuri se întâlnesc soluri brun-acide umbrice.

Clima este temperat continentală, cu mari variaţii de la iarnă la vară. Regimul termic este influenţat altitudinal şi după gradul de acoperire a terenului cu vegetaţie (în masivul păduros, extremele sunt atenuate şi amplitudinile mai mici, comparativ cu zona versantului superior acoperit cu grohotiş), precum şi după expoziţie, nebulozitate şi regim eolian.

Descriere socio economică

Localnicii din cele două comune aflate în vecinătatea ariilor naturale protejate (Nistoreşti şi Păuleşti) valorifică resursele economice specifice zonei prin intermediul unor activităţi diverse: exploatare şi prelucrare brută a lemnului, prelucrare finită a lemnului pe plan local (inclusiv producţie de mobilă în Păuleşti), creşterea animalelor (bovine, ovine, porcine, păsări) şi prelucrarea produselor animaliere, cultivarea terenului agricol, colectarea şi procesarea fructelor de pădure şi a produselor pădurii, agroturism montan, lucrări silvice, dulgherie, tâmplărie.

De asemenea, facilităţile pe care aceste comunităţi le pot oferi investitorilor includ materii prime (material lemnos), produse (lapte, carne, fructe, fructe de pădure) şi forţă de muncă.

Descriere culturală

Conform legendei care circulă în acest ţinut, numele fiecăreia dintre cele două comune (Nistoreşti şi Păuleşti) din apropierea ariilor naturale protejate vine de la câte unul dintre cei şapte feciori ai babei Vrîncioaia (anume Nistor şi Pavel), pe care bătrâna i-ar fi dat domnitorului moldovean Ştefan cel Mare pentru a lupta împotriva turcilor.

În ceea ce priveşte patrimoniul cultural, în cele două comune pot fi vizitate câteva obiective cu valoare istorică deosebită şi pot fi descoperite numeroase informaţii interesante care ţin de viaţa şi mai ales sărbătorile acestor comunităţi.

Astfel, în Nistorești se află Mănăstirea Valea Neagră, monument istoric de arhitectură de interes național, datând din anii 1755–1757 și cuprinzând biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” (primul lăcaş de cult din Vrancea arhaică, considerat simbolul spiritual al satelor din Munţii Vrancei) și turnul clopotniță. Edificiul este realizat din bârne de lemn, pereţii încheindu-se şi legându-se între ei cu o serie de grinzi. Biserica nu are decoraţiuni în interior, tocmai pentru a fi pusă în evidenţă catapeteasma sculptată în lemn (cu uşi împărăteşti şi icoane pictate în culori vii, bine executate portretistic).

Tot în Nistoreşti se află şi biserica de lemn „Sfinţii Voievozi” din Vetreşti-Herăstrău, construită în secolul al XVIII-lea, unul dintre lăcaşurile de cult clasice pentru Vrancea arhaică, prin stilul arhitectonic şi dimensiuni.

De asemenea, localnicii au păstrat cu sfinţenie datinile şi obiceiurile strămoşeşti. Tradiţiile cel mai bine conservate sunt cele legate de sărbătorile de iarnă, meşteşugurile populare (cusături, ţesături, dârstă pentru prelucrare cergi, cojocărie) sau folclorul tradiţional. Cei din Nistoreşti se mândresc cu formaţia de cimpoieri a comunei, renumită în ţară şi peste hotare prin participarea la numeroase festivaluri. Ansamblul folcloric al comunei cuprinde şi alte formaţii artistice, precum cea de fluieraşi, solişti vocali şi instrumentişti cunoscuţi în toată ţara pentru meritele culturale, păstrarea datinilor, a obiceiurilor strămoşeşti şi a portului popular.

Printre evenimentele locale din comună se numără hramul Mănăstirii Valea Neagră (15 august), Festivalul de obiceiuri de iarnă (23-25 decembrie) şi Ziua comunei Nistoreşti (8 septembrie).

Cealaltă comună din apropierea sitului, Păulești, este prima comună atestată în Vrancea (printr-un document din anul 1507, când voievodul Bogdan „dăruiește slugilor sale Trifan și Ioan Ractov, seliștea Păulești din Vrancea”).

Aici, trei obiective sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Vrancea ca monumente de interes local. Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” este primul dintre acestea, construcția datând din anul 1791, când a fost realizată de obștea sătească. Silueta edificiului este marcată de acoperişul de șindrilă, iar zestrea artistică a bisericii este dată de icoanele împărătești care împodobesc interiorul.

Celelalte două obiective sunt clasificate ca monumente memoriale sau funerare: troița eroilor din Primul Război Mondial (în incinta bisericii din satul Hăulișca, ridicată în anul 1937) și monumentul eroilor din Războiul de Independență al României (ridicat în cimitirul bisericii „Sfânta Maria” din Păulești, în anul 1927).

Descriere turistică

Pitorescul deosebit al împrejurimilor, rezervaţiile naturale şi traseele turistice montane fac ca întreaga zonă vizată de proiect să aibă un adevărat potenţial turistic, momentan destul de slab valorificat.

În ceea ce priveşte comuna Nistoreşti, în afară de Lacul Negru şi Cheile Nărujei I şi II, obiectivele turistice care pot fi străbătute la pas şi admirate sunt: Cascada Mişina, Pădurea „Verdele”, Vârfurile Pietrosu şi Mordanu, Muntele Goru şi Baza salvamont.

Comuna Păuleşti este caracterizată, la rândul său, de locuri pitoreşti de o frumuseţe extraordinară, fiind situată relativ în apropiere de Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei şi Cascada Horn-Mioarele (cu o înălţime de peste 30m).

Specii

Lynx lynx – râs – cea mai mare felină sălbatică din Europa, cu efective destul de restrânse din cauza pierderii tot mai mari a zonelor sălbatice atât de necesare speciei. Dimensiunile ajung la 80-130 cm lungime de la vârful botului la baza cozii, 60-75 cm înălțime la nivelul greabănului și poate avea o greutate de până la 38 kg. Coloritul este portocaliu, cu pete negre, urechile sunt lungi și au un ciuf de păr de culoare neagră în vârf, iar coada este scurtă și are vârful de culoare neagră.

Ursus arctos – urs brun – este cel mai mare carnivor terestru din Europa, adulții având dimensiuni cuprinse între 150-250 cm de la vârful botului la baza cozii și o greutate de până la 250 kg pentru masculi. Este o specie solitară, cu excepția perioadelor de reproducere și de creștere a puilor. De asemenea, ursul este specie prioritară.

Triturus cristatus – triton cu creastă – cea mai mare specie de triton de pe teritoriul Europei, dar și cea mai periclitată. Are nevoie de bălți mari, cu vegetație submersă pentru a-i oferi protecție. Specia are coloritul brun-închis spre negru dorsal și galben cu pete negre ventral, pe lateral prezentând și pete albe. Dimorfismul sexual la acest triton este dat de faptul că masculul are o creastă mare dorsală, care pleacă din zona occipitală și ajunge până în vârful cozii, lipsind din zona lombară.

Lissotriton (Triturus) montandoni – triton carpatic – triton endemic pe teritoriul Carpaților Orientali și estul Carpaților Meridionali, preferă bălțile temporare sau permanente, curate și reci, iazurile și pâraiele lin curgătoare, de la altitudini cuprinse între 500-2000 m. Coloritul este în principal verde, cu dungi la nivelul capului și de-a lungul corpului mai închise la culoare. Specia prezintă dimorfism sexual, masculii având o creastă mică și două tivituri laterale.

Cerambyx cerdo – croitor mare – este unul din cele mai mari coleoptere europene, lungimea corpului fiind de 35–55 mm. Are culoarea neagră, cu nuanțe de maro și marginile elitrelor roșiatice. Partea ventrală și picioarele sunt acoperite cu perișori gri. Larvele acestei specii se dezvoltă în lemnul de stejar, precum şi în alţi arbori, cum ar fi fag, ulm, castan, frasin. Adulţii sunt insecte crepusculare şi nocturne, fiind întâlniţi din mai până în august.

Rosalia alpina – croitor alpin – este o insectă cu dimensiuni mari, 15-38 mm lungime, corp alungit, de culoare gri-albastră, cu pete negre pe elitre și antenele lungi, care pot depăși lungimea corpului, ajungând la 50-55 mm. Ciclul de viață durează 2-3 ani, femela depunând ouăle primăvara în scoarța arborilor. Larvele se dezvoltă în trunchi. Preferă fagul, dar se dezvoltă și în salcie, carpen, stejar, gorun, chiar și măr. Adulții sunt activi în zilele însorite, dar pot apărea și la crepuscul. Preferă pădurile bătrâne (cu diametrul trunchiurilor de peste 20 cm) uscate și însorite.