Șindrilița

Aria naturală a sitului de importanță comunitară ROSCI0228 Șindrilița se află într-o zonă sălbatică din partea vestică a judeţului Vrancea (aproape de limita cu județele Buzău și Covasna), pe teritoriul comunelor Nereju și Nistorești, în apropierea drumului județean DJ205D, care leagă satul Paltin de Nereju Mic.

Suprafața sitului este de 870 ha, iar pe teritoriul suprapus unui bazin forestier constituit din grohotișuri fosile acoperite de molidișuri și brădete se regăsește și zona numită de localnici „șindrilița – Afinișul”, cu habitate bogate în fânețe și afinișuri compacte.

Din punctul de vedere al geologiei, întregul sit se suprapune peste arealul flișului Carpaților de Curbură, asemănător Carpaților Orientali (cu o structură geologică formată prin alternarea de gresii, marne și argile), la care se adaugă flișul bituminos, fracturat în falii, dintre care cea mai importantă, Zăbala, se continuă cu falia Focșani – Nămoloasa – Galați – Tulcea. Toate aceste caracteristici se traduc printr-un peisaj cu linii domoale ale culmilor și pante de 20-30o. În plus, aria protejată se suprapune și peste zona cu activitate seismică maximă a Vrancei, originea cutremurelor fiind în principal tectonică, iar adâncimea epicentrelor fiind situată între 70-80 km și 170-200 km, cu magnitudini maxime de 7,5 grade Richter (26 octombrie 1802).

Solurile cele mai răspândite în regiunea Munților Vrancei sunt cambisolurile, soluri brun-acide, de aceea vegetația este în principal de păduri de fag cu amestec de conifere în zonele mai joase și păduri de conifere în zonele mai înalte (peste 1400 m).

În ceea ce priveşte hidrologia, rocile care formează acestă regiune muntoasă sunt dure sau semidure și din această cauză sunt slab permeabile, cu infiltrație redusă, astfel că precipitațiile se scurg de pe versanți și contribuie la alimentarea râurilor (principala arteră hidrografică fiind râul Zăbala). Din acest motiv, există riscul apariţiei viiturilor și a secetei, iar apele subterane sunt caracterizate prin debite bogate și constante, în unele zone transformându-se în ape minerale, îmbogățite cu săruri de concentrație 0,5 g/l.

Zonei îi este specific climatul montan de tipul culmilor și masivelor muntoase joase, cu temperaturi mai scăzute, umiditate ridicată și cantități bogate de precipitații, perioade prelungite de îngheț și brumă, inversiuni de temperatură frecvente și fenomene meteorologice periculoase.

Descriere socio economica

Din punct de vedere demografic, scăderea numărului de locuitori asociată cu tendinţa de îmbătrânire a populaţiei din cele 2 comunităţi ţintă determină încadrarea presiunilor de impact antropic manifestate de populaţia locală pe un trend descendent. Această tendinţă favorabilă menţinerii stării de conservare este mai accentuată în zona comunei Nistoreşti şi mai modestă la nivelul comunei Nereju.

Cele 2 comune limitrofe ariei naturale au o economie bazată în special pe exploatarea şi valorificarea resurselor naturale. Astfel, datorită caracterului izolat și a suprafeței mici reprezentată de pajişti, situl în sine nu prezintă importanță economică din perspectiva creșterii animalelor, însă această activitate este relevantă pentru agricultura de subzistență a comunitaților, întrucât pajiştile și fânețele reprezintă a doua mare categorie de utilizare a fondului funciar după păduri. De asemenea, procentul mare de vegetație forestieră (81,9%) determină dezvoltarea industriei lemnului (92% din totalul cifrei de afaceri a agenţilor din cele două comune), din aceasta perspectivă zona putând fi definită ca mono-industrială.

Dincolo de activităţile realizate de agenţii economici, la nivelul activităţilor de subzistenţă regăsim şi colectarea şi procesarea fructelor de pădure (zona ariei protejate fiind cunoscută la nivel local şi sub denumirea de Afiniş).

Descriere culturală

În ceea ce priveşte patrimoniul cultural, în cele două comune acoperite de sit pot fi descoperite şi vizitate câteva obiective cu valoare istorică. Astfel, în Nistorești se află schitul Valea Neagră, monument istoric de arhitectură de interes național, datând din anii 1755–1757 și cuprinzând biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” (primul lăcaş de cult din Vrancea arhaică, considerat simbolul spiritual al satelor din Munţii Vrancei) și turnul clopotniță. Tot în Nistoreşti se află şi biserica de lemn „Sfinţii Voievozi” din Vetreşti-Herăstrău, construită în secolul al XVIII-lea, unul dintre lăcaşurile de cult clasice pentru Vrancea arhaică, prin stilul arhitectonic şi dimensiuni. Printre evenimentele locale din comună se numără hramul Mănăstirii Valea Neagră (15 august) şi Festivalul de obiceiuri de iarnă (23-25 decembrie).

Singurul obiectiv din comuna Nereju inclus în lista monumentelor istorice din județul Vrancea ca monument de interes local este monumentul eroilor din Primul Război Mondial, aflat în incinta bisericii. Acesta este clasificat ca monument memorial sau funerar și a fost construit în anul 1940.

În plus faţă de acestea, locuitorii din cele două comune sunt recunoscuţi pentru efortul lor de valorificare a artei şi tradiţiei populare de-a lungul generaţiilor, prin continua practicare şi promovare a meşteşugurilor străvechi, atât în propria comunitate, cât şi în cadrul târgurilor de profil şi a festivalurilor naţionale şi internaţionale.

Descriere turistică

În ciuda potențialului turistic determinat de particularitățile peisagistice, turismul este o activitate slab dezvoltată în zonă. În acest sens, nu se poate considera că cele două comunități reprezintă o atracție turistică veritabilă, în condițiile în care infrastructura turistică și oferta turistică lipsesc aproape cu desăvârșire (la Institutul Naţional de Statistică nu sunt înregistrate unități de cazare sau zone de camping localizate la nivelul acestor unitați administrative).

În cadrul ariei protejate, turismul este unul de drumeție (pe două trasee specifice), cu un număr relativ mic de turiști, fapt generat în principal de caracterul izolat al zonei. Obiectivele turistice din zona comunei Nistoreşti includ Cheile Nărujei I şi II, Lacul Negru, Cascada Mişina, Pădurea „Verdele”, vârfurile Pietrosul şi Mordanu, Muntele Goru şi Baza salvamont, iar în apropierea comunei Nereju se află zonele montane Dealul Negru şi Lapoș (altitudine 1400 m) şi Căldările Zăbalei (arie protejată pe cursul albiei râului Zăbala).

Specii

Canis lupus – lup – specie prioritară la nivelul Uniunii Europene, lupul este unul dintre cei mai eficienți prădători, adesea vânând în haită. Este de dimensiunile unui câine mare și are coloritul gri-închis cu pete negre.

Ursus arctos – urs brun – este cel mai mare carnivor terestru din Europa, aduții având dimensiuni cuprinse între 180-235 cm de la vârful botului la baza cozii și greutate de până la 250 kg pentru masculi. Este o specie solitară, cu excepția perioadelor de creștere a puilor și de reproducere. Este specie prioritară.

Lynx lynx – râs – cea mai mare felină din România și Europa, cu efective destul de restrânse din cauza pierderii tot mai mare a zonelor sălbatice atât de necesare speciei. Dimensiunile ajung la 80-130 cm lungime de la vârful botului la baza cozii, 60-75 cm înălțime la nivelul greabănului și pot avea până la 38 kg greutate. Coloritul este portocaliu, cu pete negre, urechile sunt lungi și au un ciuf de păr de culoare neagră în vârf, iar coada este scurtă și are vârful de culoare neagră.

Lissotriton (Triturus) montandoni – triton carpatic – triton endemic pe teritoriul Carpaților Orientali și estul Carpaților Meridionali, preferă bălțile temporare sau permanente, curate și reci, iazurile și pâraiele lin curgătoare, de la 500 m până la 1800-2000 m ASL. Coloritul este în principal verde, cu dungi la nivelul capului și de-a lungul corpului mai închise la culoare. Specia prezintă dimorfism sexual în timpul coloritului nupțial, masculii prezetând o creastă mică și două tivituri laterale, pete alb-negre pe flancuri și ventral pe coadă.

Triturus cristatus – triton cu creastă – cea mai mare specie de triton de pe teritoriul Europei, este și cea mai periclitată. Are nevoie de bălți mari, cu vegetație submersă pentru a-i oferi protecție. Specia are în general colorit negru dorsal și galben cu pete negre ventral. Pe flancuri prezintă pete albe. Dimorfismul sexual se traduce în cazul tritonului cu creastă cu o creastă mare dorsal, care pleacă din zona occipitală și ajunge până în vârful cozii, lipsind din zona lombară.

Cottus gobio – zglăvoc – este o specie bentonică, prădătoare, care preferă pârâurile și râurile limpezi de munte. Lungimea corpului este relativ mică (8-10 cm), dar capul este masiv. Culoarea corpului este brun-măslinie, cu pete de culoare mai închisă. Nu are solzi.